Descriere
A fost Autoportretul lui Albrecht Dürer din 1500 o blasfemie artistică, o operă de artă influentă sau poate o strălucită proclamare a talentului artistic? Poate că a fost toate trei.
Când istoricii de artă au privit pentru prima dată Autoportretul lui Albrecht Dürer din 1500, au văzut cu toții un pastiş după o reprezentare a lui Iisus Hristos din Evul Mediu nordic târziu. Mai exact, îl putem vedea pe Dürer privind direct spre spectator, din pânză, într-o poziție frontală, reprezentat de la brâu în sus și perfect simetric față de pânză. În plus, poartă părul lung, ușor ondulat, de culoare brun-aurie, o nuanță diferită de pigmentul său natural.
Mâna dreaptă este curbată într-un gest intrigant, în timp ce mâna stângă îi ține haina de blană.
Toate aceste elemente de compoziție fac trimitere intenționat la imaginea lui Hristos Mântuitorul. Nu există nicio îndoială că Dürer și-a pictat portretul într-una dintre cele mai ușor de recunoscut tradiții stilistice, rezervată exclusiv figurii lui Iisus Hristos. Această tradiție stilistică este cunoscută sub numele de Hristos Pantocrator și este considerată unul dintre cele mai recognoscibile stiluri artistice din iconografia creștină.
Această metodă de reprezentare religioasă era destul de răspândită în Evul Mediu și poate fi întâlnită în multe fresce și mozaicuri, precum și în majoritatea reprezentărilor lui Hristos din tradiția creștină ortodoxă greacă și orientală.
În vremea lui Dürer, se credea că exista o relatare scrisă de un martor ocular despre figura lui Hristos.
„Este un bărbat de statură mijlocie; are o înfățișare venerabilă, iar cei care îl privesc se pot teme de el și îl pot iubi. Părul său are culoarea alunei coapte, este drept până la urechi, iar sub urechi devine ondulat și cârlionțat, cu o strălucire albăstruie și lucioasă, căzându-i pe umeri. Este despărțit în două în creștet, după obiceiul nazarenilor. Fruntea îi este netedă și foarte senină, iar chipul nu are riduri sau pete și este înfrumusețat de un ten ușor roșiatic. Nasul și gura îi sunt fără cusur. Barba îi este bogată, de aceeași culoare cu părul, nu lungă, dar despicată la bărbie. Înfățișarea îi este simplă și matură, iar ochii îi sunt schimbători și strălucitori. Este înfricoșător când mustră, blând și amabil când dojenește, vesel fără să-și piardă gravitatea. Nu s-a știut niciodată să râdă, dar plângea adesea. Are o statură dreaptă, iar mâinile și brațele îi sunt frumoase la vedere. Vorbește cu gravitate, rar și cu modestie. Este cel mai frumos dintre fiii oamenilor.”
Dürer s-a înfățișat pe sine după imaginea descrisă în relatare, schimbând, de exemplu, nuanța părului său blond în cea a „culorii alunei coapte”.
În prezent, se acceptă în mod unanim că scrisoarea lui Lentulus a fost o falsificare; cu toate acestea, scrisoarea a fost publicată și, multă vreme, a fost considerată relatarea directă a unui martor ocular. Nu este de mirare, așadar, că artiștii vremii au folosit descrierea ca punct de plecare pentru propriile reprezentări ale lui Hristos și că, ulterior, s-a impus o anumită înfățișare în picturile cu Hristos, după cum se poate vedea în operele numeroșilor artiști, de la Jan van Eyck și Leonardo da Vinci.
Cu acest tablou, Dürer, care avea atunci 28 de ani, a creat una dintre cele mai neobișnuite opere din istoria portretului. Frontalitatea și puternica idealizare amintesc de reprezentările lui Hristos, însă ambele aspecte sunt inseparabile de primele studii ale lui Dürer asupra proporțiilor corpului uman. Sunt puse în evidență privirea și mâna sa, care reprezintă instrumentul unui artist, ceea ce face din tablou o creație programatică ingenioasă. Acest lucru este subliniat de inscripția în latină care evidențiază opera pictorului: „Astfel, eu, Albrecht Dürer din Nürnberg, m-am portretizat în culori caracteristice la vârsta de 28 de ani”.